AODPR - Asociatia "ONOARE" a detectivilor particulari din Romania

telefon contact AODPR
AODPR - Asociatia ONOARE a detectivilor particulari din Romania

Din 1990 încoace toate campaniile electorale din România s-au bazat pe un principiu simplu și frumos, anume frica.

Frica a condus toate campaniile, pe frică s-au bazat toți candidații care au câștigat alegerile. În 1990 a fost frica de moșieri și legionari, în 1992 a fost frica de moșieri și legionari în continuare, combinată oarecum de frica de instabilitate, în 1996 a fost frica de comuniști, de Ion Iliescu, în 2000 a fost frica de incompetența CDR, în 2004 de frica de noii comuniști, de Năstase și corupția lui și a grupului din jurul lui.

2009 începuse ca fiind primul an în care nu frica a guvernat campania electorală. Eh, acest lucru s-a terminat odată cu sfârșitul primului tur când Emil Boc a venit și a zis că oamenii să nu voteze PSD-PNL, adică Mircea Geoană pentru că aceștia vor distruge cota unică, vor distruge sistemul economic și vor lăsa oamenii fără bani. Frica față de sistemul de impozitare progresiv. Presupun că ar trebui să fie un avans întrucât acum frica nu se mai bazează pe lucruri parcă scoase din basme, ci pe chestii oarecum legate de economie, indiferent de corectitudinea sau incorectitudinea lor.

Mircea Geoană cred că începuse de fapt cu o oarecare campanie bazată pe frica de Băsescu și izolarea externă, dar nu știu, este cam la limită.

În ceea ce privește alegerile, se pare că sunt singurul care crede că va câștiga Mircea Geoană în contextul în care s-a făcut această nouă alianță monstruoasă împotriva actualului președinte. Să vedem ce se va întâmpla. Surpriza pentru mine de după alegeri constă în faptul că Sorin Oprescu nu și-a dat voturile lui Traian Băsescu. Vom vedea.

Votați oameni buni, numai votați !