Pozitivismul a murit odată ce scena mondială s-a speriat la ce nivel josnic a ajuns omenirea în cadrul Primului Război Mondial și cum oamenii au folosit tehnologia pentru a se auto-distruge mai degrabă decât să se ajute.
De atunci, de la începutul secolului XX și până azi, puține voci au mai îndrăznit să vorbească despre un viitor strălucit al omenirii. Poate o urmă de astfel de pozitivism a răsărit din nou, pentru o foarte scurtă perioadă, imediat după căderea Blocului Estic. Oricum acesta ar putea să fie doar un incident amărât, izolat, o greșeală în acest curent lung de pesimism legat de viitorul omenirii și de starea umană.
Totuși, eu propun o altă viziune. Să ne gândim la ce înseamnă astăzi un război și ce însemna un conflict militar acum o sută de ani. Să ne gândim la câte victime pe zi existau în Primul Război Mondial și câte victime sunt pe an într-un război modern. Să ne gândim la impactul asupra mediului al unui război acum 50 de ani și la astfel de consecințe ale unui război contemporan.
Nici nu vreau să aduc în discuție situația socio-economică a lumii moderne. Ce înseamnă o criză astăzi ? Sărăcie, o mai slabă putere de cumpărare, stresul muncii pentru atâția oameni, închiderea de fabrici, golirea de orașe care erau odată centre industriale și mutarea către alte zone în căutarea unei situații economice mai bune (mă refer aici la situația Chinei). Ce însemna o criză acum două sute de bani ?
Însemna falimentul total al unui stat și implicit al întregii societăți. Însemna malnutriție, foamete, poate chiar decimarea populației în cazul unor condiții de vreme nefavorabile. Criza se putea întâmpla odată la cinci ani de zile în funcție de vreme, în funcție de cine mai invada, în funcție de ce prostie făcea regele.
Ce avem astăzi ? Avem astăzi cea mai mare speranță de viață cunoscută vreodată de omenire, avem servicii medicale, avem o dezvoltare continuă (încetinită bineînțeles de criza economică) în întreaga lume, avem state întregi care acum cincizeci de ani trăiau într-o stare continuă de subzistență și acum întâmpină și se tem de problemele societății moderne, grad scăzut de natalitate, stresul populației.
Acum să facem o comparație cu ce am întâlnit în istorie și cu ce trăim acum și să vedem dacă nu ar trebui ca cineva să rescrie un manifest al pozitivismului. Nu ar fi cazul să ne gândim că într-adevăr trăim în cea mai bună dintre lumi ?
Imagine: solarsystem.nasa.gov