Prim plan:

România... ţara studenţilor (29.07.2009)

  Bomba, Tiribomba



 Ziarele, televiziunile şi toate instrumentele media ne bombardează de câteva zile cu informaţii despre scandalul “Universitatea Spiru Haret”(USH) , o instituţie care într-adevăr sfidează criza şi produce în continuare din ce în ce mai mulţi bani şi nu numai… Aflăm de pe paginile ziarelor că USH a devenit cea mai mare „universitate” din lume având aproape dublu numărul de “studenţi” faţă de instituţia care ocupă locul 2 deşi ţara de origine a acesteia are o populaţie de vreo 5 ori mai mare faţă de cea a României. Totuşi, noi, prin mijloacele modeste de care dispunem, am aflat că este de fapt a doua „universitate” ca număr de „studenţi” din lume şi că instituţia ce o urmează are 2 treimi din numărul ei de cursanţi şi este în Brazilia, o ţară cu o populaţie de 9 ori mai mare faţă de cea a României.

 

Teorie revoluţionară!


 

Întrebarea firească pe care şi-o va pune orice om este de ce tocmai acum se vorbeşte despre USH şi de ce tocmai sau numai de USH. Între noi fie vorba există multe alte „universităţi” care fac USH să pară un fel de Harvard sau Oxford, în acest sens să nu uităm de „universităţile” apărute încă din anii ‘90 cu nume desprinse din serialul animat “Captain Planet” care produceau pe bandă rulantă jurişti sau mai bine zis Bio şi Eco juristi, sau de turiştii „universitari” italieni, arabi, greci, etc care deveneau peste noapte medici sau ingineri sau de ce nu amândouă. Oricum învăţământul fiind la o aşa superofertă permite multora să devină extrem de culţi şi să urmeze două astfel de facultăţi în acelaşi timp. Prima impresie pe care ţi-o lasă statisticile cu numărul imens de studenţi din România te fac să crezi că foarte mulţi români sunt însetaţi de cunoştinte şi vor să devină din ce în ce mai culţi. Din păcate mulţi dintre ei  nu fac diferenta între cult şi inteligent. Cu alte cuvinte, pentru mulţi dintre români diploma îţi acordă statutul de “deştept”, deci conform acestei teorii gradul de inteligenţă al unei persoane este direct proporţional cu diploma pe care o posedă. De exemplu : un absolvent de şcoală complementară sau profesională este deşteptuţ, un absolvent de liceu este deştept, iar dacă mai face şi o scoală postliceală sau colegiu devine deja foarte deştept. Până la genial numai este decât 1 an în plus de studiu şi anume absolventul de facultate (studii superioare de lungă durată). Iată de ce armatele de cocalari, piţipoance, copii de bani gata şi alte specimene nu puteau să nu aibă pe lângă iphone-ul de rigoare, maşina de fiţe şi hainele de firmă, hârtiuţa care să le confere statutul de geniu. Ar fi fost mult mai uşor să facă un test psihometric şi apoi să îşi tatueze rezultatul pe frunte. Ar fi dat bine alături de tatuajele cu inscripţii în limbi pe care probabil le-au învăţat la „universităţile” în cauză şi pe care probabil le vorbesc mai bine decât limba maternă.

 

Rezultate excepţionale

 

Cu siguranţă că aceste „universităţi” au avut şi cursanţi de calitate care chiar au vrut să urmeze un învăţământ superior şi au ales această formă de învăţământ. De fapt, de-a lungul vremii, au fost multe personalităţi marcante care au absolvit „universităţi” de acest gen. Unul dintre aceştia este o personalitate de marcă a  PSD-ului, Marian Vanghelie care după ce a absolvit liceul început în anul 1982 şi terminat în anul 2001, a urmat apoi şi cursurile „Universităţii” Ecologice  fiind o bucată de vreme coleg cu o altă personalitate marcantă care a decis că e cazul să devină mai cult, şi anume, Gigi Becali. Acesta din urmă însă a renunţat la aceste studii aprofundate în al doilea an de facultate. Concluzia este că învăţământul românesc fie el de stat sau privat este de o foarte slabă calitate, nicio universitate româneasca nu se află în topul primelor 500 de universităţi din lume. Învăţământul privat nu este decât o copie mai ieftină a învăţământului de stat care oricum are şi foarte multe locuri cu plată, este clar că oricine doreşte să urmeze o formă de învăţământ superior în ţara asta poate să o facă chiar la o universitate de stat. Însă apariţia „universităţilor” particulare cu tarife foarte ieftine şi cursuri foarte uşor de absolvit a făcut ca universitatea să nu mai fie o formă de învăţământ făcută de cineva care are o pasiune sau o chemare pentru un anumit domeniu şi care îşi doreşte să cunoască cât mai multe lucruri despre domeniul ales, ci pur şi simplu o modă, un lucru absolut necesar ca să nu fii mai prejos de vecinul de palier sau de foştii colegi de şcoală generală. Aţi fi uimiţi să aflaţi că mulţi dintre tinerii care vorbesc tare prin autobuz sau scuipă seminţe prin parcări sunt jurişti cu diplome recunoscute !

 

La ce folos?

 

Mă întreb însă, este aşa de rău că există astfel de universităţi care produc sute de milioane de euro pe an şi sute de mii de studenţi? La prima privire se pare că nu, la urma urmei aceste instituţii plătesc sume deloc neglijabile la bugetul de stat. Însă dacă ne uităm mai atent vom vedea că foarte mulţi dintre aceşti “absolvenţi” în cele mai multe cazuri nu sunt absorbiţi de sistemul privat pe posturi conforme “pregătirii” lor ci de  cele mai multe ori ei speră şi reusesc să intre în sistemul bugetar. De fapt, mulţi dintre ei sunt deja parte din sistem înainte să urmeze cursurile şi încearcă să obţină un post mai bun, o mărire de salariu, etc.  Ne întâlnim cu ei zilnic, sunt şefii de pe la tot felul de birouri, de prin primării, profesori prin şcoli şi licee, poliţişti ajunşi ofiţeri peste noapte, etc.  Totul fiind foarte uşor pentru ei este logic că nu vor face niciodată performanţă în domeniile alese şi asta nu datorită faptului că nu au fost pregătiţi bine în aceste “facultăţi” ci pentru că ei nici măcar nu şi-au dorit vreodată să urmeze cu adevărat aceste cursuri, a fost doar o oportunitate de care ei au profitat. Astfel avem profesori care nu şi-au dorit să fie profesori, poliţişti care nu au calităţile necesare unui poliţist, dar iubesc un loc de muncă sigur şi un salariu bunicel şi, bineînţeles, să nu uităm de funcţionarii publici super nesimţiţi sau piţipoancele cu salarii de sute de milioane de prin tot felul de instituţii de stat. Toată această nouă generaţie de bugetari supraevaluaţi nu face decât să menţină în continuare slaba calitate a serviciilor oferite de sistemul bugetar de stat.

 

Concluzia

 

Personal eu nu fac diferenţa între un mecanic prost şi un jurist prost, la fel  cum nu fac diferenţa între un mecanic bun şi un jurist bun. Nu consider nicio profesie sau meserie mai bună sau mai demnă decât alta. După părerea mea fiecare om ar trebui să aleagă o meserie care să îi facă plăcere şi datorită acestui fapt, probabil că o va face şi foarte bine. Societatea şi media în mod special promovează greşit anumite profesii şi denigrează altele făcând astfel o modă. Nu poţi fi la modă decât dacă te îndrepţi către anumite profesii care necesită un anumit tip de educaţie. Nu universităţile particulare au creat acest lucru. La urma urmei nu contează unde studiezi ci ce şi cum studiezi, însă numărul foarte mare de facultăţi, înscrierea fără nici un fel de examen, terminarea lor fără prea mult efort, tarifele foarte mici fac ca diplomele oferite de aceste instituţii să nu aibă nicio valoare. Să luăm, de exemplu, învăţământul din USA unde ca să urmezi un colegiu trebuie să plăteşti în medie 20-30 mii de dolari taxa anuală sau mult mai mult în cazul universităţilor de prestigiu sau să obţii o bursă dacă ai avut rezultate foarte bune în liceu sau excelezi într-un anumit domeniu. În acest fel nu prea există studenţi care să fie acolo doar de complezenţă excluzând de aici câţiva copii de bani gata care au un rol benefic totuşi asupra universităţii ei contribuind la bugetul din care vor fi plătite bursele celor care merită întradevăr să fie acolo. Totuşi, dacă ţii neapărat să urmezi un anumit colegiu doar de dragul unei diplome, atunci tu sau părinţii tăi vor munci din greu să plăteasca pentru asta. Cred că problema învăţământului românesc nu se va rezolva decât dacă ne vom schimba mentalitatea şi vom scăpa de concepţiile săteşti unde sunt doar 3 profesii către care aspiră toată lumea şi anume, primar, poliţist şi preot iar problema învăţământului privat în mod special se va rezolva totodată cu schimbarea mentalităţii şi nu prin măsuri luate de un guvern sau altul pentru că acest tip de instituţie este o afacere ca oricare alta, deci funcţionează după legea cererii şi ofertei. Atât timp cât cererea va fi foarte mare la fel va fi şi oferta. Să sperăm că va fi bine…

Reme

www.investigatii.ro

COMENTARII:

investigatii.ro (04.03.2010, 12:01)
plata la stat (04.03.2010, 11:50)
Tare (06.09.2009, 23:12)
Lasa un COMENTARIU: