Arhiva

Investigatii


Prim plan Prim plan
Investigaţii fierbinţi
Investigaţii politice Investigaţii politice
Cu Cristian Miron
Cuvântu' meu Cuvântu' meu
Cu George Bonea
Actualitate Actualitate
Ultima oră
Mondenități Mondenități
Vedete și evenimente
De prin lume adunate De prin lume adunate
Investigaţii şi ... de toate
Investigaţia ta Investigaţia ta
Problemele tale
Documentare Documentare
Idei și argumentări pertinente
Persoane căutate Persoane căutate
Infractori urmariţi şi persoane dispărute
Arhivă Arhivă
Articole arhivate



Statistici web


Cuvântu' meu:

Prim plan Eu vreau să mă mândesc cu ţara! Ep. 3 (21.06.2010)

Eu vreau să mă mândesc cu ţara! Ep. 3

Dragi nepoţi, vă salut! Sunt bunicul Bonea şi vă scriu o nouă scrisoare, chiar dacă există un risc mare să fiţi analfabeţi. Aşa se crede, cercet[torii britanici presupun că viitoarele generaţii vor ajunge incredibil de proaste. Dar vă asigur că în gena voastră se află şi puţin pedigre, şi dacă aţi fost şi scăpaţi în cap la naştere e clar că o să aveţi un viitor de aur.  Dacă totuşi există riscul să nu reuşiţi să citiţi această scrisoare măcar vă puteţi lăuda că aţi mai atins “o carte” în ultimul deceniu.

Azi continui să vă spun cum e viaţa şi istoria în anul 2010. Nu ştiu cum e în viitor, dar de ceva ani românii au revenit la marea lor dragoste: pământul! Dacă la şcoală aţi citit…ăăă… stai puţin, mai se face oare şcoală în viitor? Hm… dacă între 2 partide de WoW şi C.S. aţi citit pe internet ceva literatură română, o să aflaţi că în multe cărţi românul apare ca un obsedat după pământ. Vrea cât mai mult. E ca un drog. E, şi în legătură cu pământul ăsta, în 2010 a început să se materializeze o dragoste cât mai mare pentru pământul din Basarabia, sau Republica Moldova. Dacă nu ştiţi unde e ţara asta vedeţi în dreapta-sus pe hartă…ăăă… dreapta e în dreapta stângii… pfuai doamne, greu!

Şi cum spuneam, a apărut dragostea de Basarabia. Se apelează la apelative ca “fraţii de peste Prut”, “podul de flori” ori “fraţi români”. Problema e că pe tărâmul acela magic (un vin minunat şi cam atât) numit Basarabia, au stat ceva timp ruşii. Şi cât au stat pe acolo au avut grijă să îşi impună obiceiurile, limba şi toate cele, aşa că dacă românii din România mai credeau în “noi vrem să ne unim cu ţara”, moldovenii din Republică începeau să creadă în “încă Putin şi ne rusificăm de tot”.

Şi uite aşa a apărut ceea ce voi învăţaţi la şcoală ca: limba străină Moldovenească. E uşoară, apropiată în proporţie de 99% de română, dar sună puţin mai diferit. Dacă puneţi mâna pe carte, aşa deştepţi cum cred eu că sunteţi, în 3 ani o învăţaţi.

În 2010 oameni din Basarabia sunt destul de împărţiţi: sunt cei care îşi doresc să se unească cu România că e viaţa mai bună aici, sunt cei care vor să se lipească de Rusia (peste Ucraina, posibil o autostradă suspendată proiectată de Oprescu), sunt moldovenii care nu dau doi bani pe nici una din ţări şi au dezvoltat un naţionalism local şi mai e şi ultima grup, aceea de alcoolici. Ăştia măcar sunt veseli mereu.

Şi acum ajungem la partea interesantă, că am făcut destulă istorie. Acum mulţi ani a fost o trupă de muzică pentru chinezi. Se numea O-Zone, erau fraţi de peste Prut,  şi scriau cântece pentru dislectici, adică în loc de versuri aveau onomatopee. Poate mai găsiţi pe net piesa “Mai ahi”… aoleu, nu! La cât de proşti e posibil să fiţi, poate devine iar hit! Mai bine nu.

Şi a fost trupa asta, apoi s-au despărţit că o duceau prea bine şi au început să cânte Solo. Ba prin baie, în faţa oglinzii sau pe la TV. Unul din ei a fost mai răsărit, şi cu o reclamă bună a ajuns Crazy Loop. Numele de scenă. A scos o piesă, Cica Boom, care nu mai avea onomatopee dar avea fund şi sâni. Deci a prins la lume. Şi cântăciosul, într-un exces de dragoste pentru ţara care a făcut din el cântăcios a declarat pentru un ziar rusesc: “Rusia e casa mea”.

Pentru a nu mai comenta mult această afirmaţie, vă spun doar morala scrisorii de azi: nu scuipaţi unde mâncaţi. Sper că nici măcar voi nu sunteţi atât de proşti…

Vă pupă bunicu` Bonea, numa` de bine!




COMENTARII:

Nu exista comentarii!

Lasa un COMENTARIU:

Nume: (obligatoriu)

Email: (obligatoriu dar secret)

Comentariu: