Cuvântu' meu:

După Eurovision a pornit o întreagă isterie împotriva câştigătoarei, Lena. Cică piesa ei e copiată. Cui îi mai pasă? După atâta industrie muzicală românească, sunt imun la xerox-uri. Şi până la urmă şi o copie e bună dacă este interpretată magistral. Şi da, Lena cântă bine. Am şi câteva motive pentru care sunt de părere că piesa Lenuţei e bună:

1. Piesa ei e dansabilă – are ritm (unul simplu, dar bun) şi poţi să dansezi pe aşa ceva. Cine poate dansa pe piesa “Playing with fire!”? Nu se poate, decât dacă vrei să faci impresie de unul singur.

2. Ce dacă pronunţă stâlcit unele cuvinte în engleză? E ca şi cum nu ai asculta Bob Marley pentru că nu pronunţă cuvintele în engleză aşa cum ai învăţat tu la şcoală.

3. E mai “umană”. De mult (dacă nu dintotdeauna) Eurovisionul nu mai e un concurs de talent. E un competiţie ce premiază cea mai simpatică piesă. Şi hai să fim serioşi, de câte ori ai asculta o piesă cu triluri de privighetoare ca ale lui Trăistariu sau Paula Seling?

4. Piesa e veselă. Lena zâmbeşte când o cântă deci ea e fericită de melodioara ei cu “lăv, lăv, lăv”. Pe când Paula Seling era îmbrăcată ca de la Sex-Shop, ceea ce nu e tocmai rău (dacă mă înţelege cineva), şi Ovi era crispat ca la nuntă.

La o scurtă reamintire nu îmi pot aduce aminte de o piesă calmă-tristă-seriosă, câştigătoare de Eurovision. Numai piesele vesele câştigă. Şi cu părere de rău, România până acum a avut numai piese… de locul 3 maxim.

P.S. – cine are ceva cu Lena să fugă până la nemţi să fure câteva merţane. Să-i lovim unde-i doare!