Arhivă:

Într-un Tico la semafor, un ciocoflendăr cu mâna scoasă pe geam îşi controla de zor prietena la amigdale. Deducem că era medic.  Din boxele de mii de coco se încălecau ritmurile sacadate de rap, fătuca fiind vădit impresionată de versurile misogine ale paraziţilor. Deducem că era tolerantă. Capacele de la roţi săreau în văzduh, maşina îşi pierdea din stabilitate. Şi toate astea la semafor, dar în curbă la 40 de km pe oră. Personajul principal nu este nici ciocoflendărul şi nici maşina, ci tânăra silfidă, probabil pacientă la cât de aprig e controlată de ORL-ist, frumuseţe care peste ani îşi va etala calităţile gastronomice într-o emisiune de televiziune.

Să presupunem că silfida e tocmai venită de la coada vacii, sau de la eleronul Tico-ului, şi printr-un noroc porcesc – dacă e cu vacă e şi cu romanian lucky delight – ajunge duduie în Capitală. Aici săraca trece prin adevărate drame, fiind singurică mai mereu, bărbaţii nefiind statornici în aşternuturile ei. Chiar dacă patul ei este uneori Gara Lipscani. Şi cum nu are şanse nici la fotbalişti, nici la bogaţi şi nici la poponeţi, ajunge să îşi prezinte talentele de bucătăreasă în emisiuni, mai-mai s-o îndura cineva să o ceară de soţie. S-o ţie cineva!

Cum încă de când se juca sub prispă gătea cu mâzdarela, brânză cu mucigai şi mango e obişnuită să ceară numai aşa ceva de la viaţă. Şi se satură şi ea de caviar şi icre negre, că doar nu ţine doliu sub unghii, nu?

Deci dragelor, nu uitaţi, dacă vreţi să fiţi de fiţă nobilă totul începe într-un Tico, se termină într-un Gip, dar într-un fel sau altul tot ajungi la final fără amigdale.

George Bonea