Arhivă:

Citind numărul curent din Foreign Policy am văzut o pledoarie foarte puternică pentru Marx şi pentru marxism. Când spun foarte puternică mă refer că parcă deodată sunt uitate toate greşelile şi toate erorile acestui sistem de gândire, fiind propusă o schimbare totală, foarte uşoară, o îmbrăţişare orbească a acestor principii cu speranţa că probabil acum sau în acest context, Marx o să fie mai bun şi mai realist, că Marx acum este aplicabil, că acum este timpul înfrângerii capitalismului.

Trecând peste şocul iniţial în care parcă mă simţeam că citesc într-un fel sau altul un manual de istorie de dinainte de 1989, în acest sens lipsind un limbaj de lemn şi sintagma mea preferată "societate multilateral dezvoltată", nu puteam să înţeleg cum se vorbea de moartea capitalismului ca şi cum ieri eu l-am scos în stradă, i-am pus un glonţ în cap, a apărut criza, tadam tadam, vine următorul nenea socialist şi el instituie ordinea.

Acum, doar pentru că sunt atâtea tendinţe de naţionalizare în momentul de faţă ar trebui să considerăm direct că lumea cum o cunoşteam noi a şi murit, că acum nu o să mai fie capitalism, că urmează direct un socialism ? În acest sens, cred că pentru noi esticii nu este nimic mai înfricoşător decât acest cuvânt. Cred totuşi că imaginarul oamenilor de pe aici nu a uitat încă socialismul, ce a însemnat, ce a creat sau mai degrabă ce a distrus. Dacă după doar douăzeci de ani aceste lucruri au fost uitate înseamnă că este adevărată vorba conform căreia istoria este ştiinţa care ne învaţă că din istorie nu se învaţă nimic. Şi totuşi, oare chiar aşa e ?

Autorul articolului dădea ca exemplu măsurile lui Barrack Obama sau ale lui Sarkozy, dar oare ar trebui într-adevăr să anunţăm moartea capitalismului ? Nu cumva socialismul a murit în '89 ca numai după 5 ani să reapară în forţă şi mult mai bun în Anglia ? (asta bineînţeles dacă ne putem permite să numim Partidul Laburist ca fiind de orientare socialistă) Nu există oare un ciclu constant de suişuri şi coborâşuri în ceea ce priveşte aceste două orientări ? Dar oare sunt aceşti capitalişti de vină pentru criză ? Căci dacă nu mă înşel, la nivel european partidele socialiste erau în creştere de câteva mandate. Să ne aşteptăm la o intervenţie constantă şi mult mai puternică a statului ? Sau să sperăm că aceasta este doar o manifestare a fricii prosteşti a oamenilor într-un moment de criză ?

Ne va afecta oare atât de rău criza ? Ne vom inspira din Marx din nou şi vom aprecia atât de mult autorii neomarxişti ?

Cristian Miron